Piaţa imobiliară din România - ca de altfel multe alte pieţe - este încă dezordonată şi haotică. Aproape că s-ar putea spune că tot ce s-a creat în cei 23 de ani de când s-a schimbat (cel puţin aparent) regimul este o mafie în domeniu, care face prin orice mijloace ca achiziţia sau închirierea unui imobil să fie mult mai dificilă şi costisitoare - de la anunţuri imobiliare false, pentru imobile inexistente la vânzare sau închiriere, cu scop doar de marketing, la prezentarea mult prea pompoasă şi insistentă a aşa-ziselor avantaje ale tranzacţiei, la a pune o adevărată presiune asupra clienţilor. Nici nu e de mirare - agentul imobiliar în marea majoritate a cazurilor nu are nevoie de studii superioare şi poate câştiga sute sau chiar mii de euro în câteva ore de muncă.
Un prim pas legislativ care încearcă într-un fel să reglementeze tranzacţiile din domeniul imobiliar este Legea 372/2005 şi apoi Legea 159/2013, privind modificarea celei anterioare, prin care se stabileşte că, la data înregistrării contractului de vânzare - cumpărare, respectiv de închiriere, proprietarul are obligaţia de a depune la agenţia fiscală o copie a certificatului energetic.
Practic, cei care vor cumpăra o locuinţă nu îşi vor putea trece proprietatea pe rol fără acest document. Totodată, legea prevede ca, în toate anunţurile cu oferte de vânzare şi de închiriere, fie că sunt publicate în ziare, fie pe portaluri imobiliare, trebuie să fie precizată clasa energetică a locuinţei.
Ca să poată face analiza locuinţei, auditorul energetic - unul dintre cei 1.300 acreditați de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - are nevoie de dosarul de cadastru cu adresa imobilului, schiţa apartamentului sau a casei. Totodată, proprietarul trebuie să asigure accesul evaluatorului în locuinţă şi să ofere informaţii cu privire la materialele de construcţie folosite, echipamentele de instalaţii, gradul de ocupare şi regimul de funcţionare, reparaţii, probleme de condens ascunse, consumuri fac turate de energie şi apă.
Este adevărat că avem de a face cu un cost suplimentar care survine cu caracter obligatoriu la tranzacţionarea unui bun imobil, dar acest cost nu este nicidecum plătit degeaba - plătim garanţia încadrării respectivului bun imobil la o categorie de performanţă energetică. Mai mult, sunt şanse să se mai creeze ordine şi normalitate pe piaţa imobiliară - poate măcar anunţurile publicitare false să dispară sau să se reducă frecvenţa lor, deşi este posibil ca acest lucru să se poată realiza numai de către o prevedere legală care sa sancţioneze explicit aceste falsuri. De asemenea încadrarea imobilelor la clasele de performanţă energetică - una din cele 7 - putem spera să mai armonizeze preţurile în domeniu. De ce? La ora actuală, construieşti mai ieftin o casă cu teren cu tot, decât cumperi un apartament de 40 de ani vechime - ceea ce este cel puţin absurd! Orice bun se devalorizează în timp, iar confortul, performanţa energetică oferite de o clădire veche sunt cu mult sub cele oferite de o clădire nouă - dacă ele sunt fabricate cu aceeaşi materiale şi la aceeaşi calitate. Certificatele de performanţă energetică vor stabili mai clar această încadrare şi poate vor trezi atenţia oamenilor să nu mai fie dispuşi să plătească 800-1000, câteodată chiar peste 1000 de Euro pe metru pătrat util de locuinţă la bloc, amplasată într-o clădire veche, într-un cartier mărginaş sau semi-mărginaş al Bucureştiului, cu un confort energetic slăbuţ, mai ales că acelaşi metru pătrat - dar de data aceasta de locuinţă nou construită, mult mai confortabilă şi încadrându-se la o clasă de performanţă energetică evident mai ridicată, costă 300-400 Euro la cheie, la care se mai adaugă terenul, care nicidecum nu va fi de 500 Euro/mp, mai ales dacă locuinţa este situată într-un bloc, unde suprafaţa de teren este divizată la toţi locuitorii de pe o coloană de apartamente.
Aşadar sunt optimist în a spera că introducerea obligativităţii certificatelor de performanţă energetică va ajuta la trezirea - gradată ca să nu sufere un şoc - a oamenilor la realitatea valorii bunurilor imobiliare de pe piaţă.
CEI
Un prim pas legislativ care încearcă într-un fel să reglementeze tranzacţiile din domeniul imobiliar este Legea 372/2005 şi apoi Legea 159/2013, privind modificarea celei anterioare, prin care se stabileşte că, la data înregistrării contractului de vânzare - cumpărare, respectiv de închiriere, proprietarul are obligaţia de a depune la agenţia fiscală o copie a certificatului energetic.
Practic, cei care vor cumpăra o locuinţă nu îşi vor putea trece proprietatea pe rol fără acest document. Totodată, legea prevede ca, în toate anunţurile cu oferte de vânzare şi de închiriere, fie că sunt publicate în ziare, fie pe portaluri imobiliare, trebuie să fie precizată clasa energetică a locuinţei.
Ca să poată face analiza locuinţei, auditorul energetic - unul dintre cei 1.300 acreditați de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului - are nevoie de dosarul de cadastru cu adresa imobilului, schiţa apartamentului sau a casei. Totodată, proprietarul trebuie să asigure accesul evaluatorului în locuinţă şi să ofere informaţii cu privire la materialele de construcţie folosite, echipamentele de instalaţii, gradul de ocupare şi regimul de funcţionare, reparaţii, probleme de condens ascunse, consumuri fac turate de energie şi apă.
Este adevărat că avem de a face cu un cost suplimentar care survine cu caracter obligatoriu la tranzacţionarea unui bun imobil, dar acest cost nu este nicidecum plătit degeaba - plătim garanţia încadrării respectivului bun imobil la o categorie de performanţă energetică. Mai mult, sunt şanse să se mai creeze ordine şi normalitate pe piaţa imobiliară - poate măcar anunţurile publicitare false să dispară sau să se reducă frecvenţa lor, deşi este posibil ca acest lucru să se poată realiza numai de către o prevedere legală care sa sancţioneze explicit aceste falsuri. De asemenea încadrarea imobilelor la clasele de performanţă energetică - una din cele 7 - putem spera să mai armonizeze preţurile în domeniu. De ce? La ora actuală, construieşti mai ieftin o casă cu teren cu tot, decât cumperi un apartament de 40 de ani vechime - ceea ce este cel puţin absurd! Orice bun se devalorizează în timp, iar confortul, performanţa energetică oferite de o clădire veche sunt cu mult sub cele oferite de o clădire nouă - dacă ele sunt fabricate cu aceeaşi materiale şi la aceeaşi calitate. Certificatele de performanţă energetică vor stabili mai clar această încadrare şi poate vor trezi atenţia oamenilor să nu mai fie dispuşi să plătească 800-1000, câteodată chiar peste 1000 de Euro pe metru pătrat util de locuinţă la bloc, amplasată într-o clădire veche, într-un cartier mărginaş sau semi-mărginaş al Bucureştiului, cu un confort energetic slăbuţ, mai ales că acelaşi metru pătrat - dar de data aceasta de locuinţă nou construită, mult mai confortabilă şi încadrându-se la o clasă de performanţă energetică evident mai ridicată, costă 300-400 Euro la cheie, la care se mai adaugă terenul, care nicidecum nu va fi de 500 Euro/mp, mai ales dacă locuinţa este situată într-un bloc, unde suprafaţa de teren este divizată la toţi locuitorii de pe o coloană de apartamente.
Aşadar sunt optimist în a spera că introducerea obligativităţii certificatelor de performanţă energetică va ajuta la trezirea - gradată ca să nu sufere un şoc - a oamenilor la realitatea valorii bunurilor imobiliare de pe piaţă.
CEI
